Armonia cu celalalt calea spre noi insine- A doua seara de povesti
Cea de-a doua seara a cursurilor de dezvoltare anti-personala si de descoperire de sine a avut ca scop constientizarea faptului ca pentru a intra in contact cu noi insine, trebuie sa iesim din noi si sa ne transpunem in alta persoana. Lucrul acesta ar trebui sa il facem mai des, cam pe cat de des spunem automat si din obisnuinta: “Stiu ce simti” “Esti exact ca mine” “Asta mi se intampla si mie”. Toate aceasta si multe altele sunt sintagme pe care le folosim mult si fara sa ne mai gandim deja, doar ca nu au si acoperire in realitate. Ele vor sa spuna de fapt: “Nu imi prea pasa de ale tale ca le am eu pe ale mele”. “Nu stiu ce zici acolo, ca nu ma pot gandi la tine acum”. “Astea nu sunt necazuri… sa le vezi pe ale mele!” Va dati seama ca nu putem spune asa ceva unui prieten, cunoscut sau necunoscut care incearca sa ne determine sa il ascultam cu atentie si sa ne manifestam simpatia fata de el. Asa ca punem masca de om caruia ii pasa, care este in stare sa raporteze la sine ceea ce spune celalalt, care este empatic si evident simpatic.
Masca aceasta am incercat in a doua seara de povesti si sa o lasam deoparte si sa ne traspunem in locul unei alte persoane prin jocuri simple care sa mai stavileasca suvoiul judecatilor si sa le inlocuiasca cu un nou tip de atentie. Am repetat jocul prezentarii la persoana intai singular, pe care l-am facut si in prima seara pentru a reface pe calea cuvantului calea spre o alta identitate, spre o alta fiinta.
Al doilea joc a mers mai departe in demersul nostru de iesire din sine pentru a ne regasi cu noi insine in raport cu altcineva. Participantii au lucrat in perechi si au avut la dispozitie cate 30 de secunde pentru a se imita ca si cum ar fi fost in oglinda. Cu ocazia aceasta au realizat ca este mai usor sa spui ceea ce spune un altul decat sa faci ceea ce face el, pentru ca sunt multe automatisme proprii de gandire si comportament care ne impiedica sa fim atenti la omul din fata noastra.
Cel de-al treilea joc a mers pe un nivel si mai profund si s-a desfasurat tot in perechi alese aleatoriu prin tragere la sorti. Participantii au luat loc pe doua scaune asezate la distanta de 1,5 metri, fata in fata, cu mainile pe abdomen (pentru a-si putea sincroniza respiratia) apoi dupa 1 minut avut la dispozitie pentru armonizare, au fost rugati sa inchida ochii si sa incerce sa ii deschida in acelasi moment amandoi. Lesne de inteles ca acest exercitiu a scos in evidenta ca cel mai greu este sa treci de la cuvant, la actiune si de la actiune la armonia de dincolo de cuvinte si gesturi, armonia subtila a suflului de viata.
Ceilalti sunt esentiali pentru definirea noastra ca entitati de sine statatoare si unice, doar ca in mod paradoxal nu ne putem cunoaste asa cum suntem cu adevarat decat prin ceilalti. Un om izolat intr-o comunitate mica sau lipsit de relatii interpersonale nu se poate cunoaste pe sine decat in momentul in care are si alti oameni in jur in care invata sa se recunoasca. Lucrurile se complica atunci cand oamenii din jur incep sa nu ne mai placa si cand igonoram faptul ca nu ne plac la ceilalti exact lucrurile care ne deranjeaza la noi. Pare usor sa te transpui in rolul unui alt om si poate ne imaginam de multe ori ce am face daca am fi in locul altcuiva, dar cand vine momentul in care chiar sa facem asta apar dificultati la care nu ne gandim. Cel mai usor este sa ne substituim cu altcineva la nivel de comunicare, sa incercam sa ii folosim cuvintele ca si cum ar fi ale noastre si ni le-am asuma fie macar si pentru cateva minute.
Situatia devine mai delicata cand este nevoie sa ne transpunem in “pantofii” altui om, dar la nivel de gest, cand trebuie sa imitam gesturile zilnice si obisnuite ale celuilalt si cand ne dam seama ca intre teoria imitarii comportamentelor si practica este o distanta pe care doar experienta o poate parcurge. Dar piatra de incercare in tentativa noastra de a simti ce simte celalalt apare cand incercam sa impartasim experiente de fiintare intima cum ar fi respiratia concomitenta, inchiderea ochilor in acelasi timp si deschiderea lor sincronizata, cand campurile aurice intra in armonie dincolo de ratiune si de logica si cand conexiunea se face firesc la nivel subtil, cand eu nu mai are consistenta caci se topeste intr-un NOI atot cuprinzator.
Asadar in a doua seara am explorat capacitatea fiecaruia de a se transpune si armoniza cu un altul, o alta persoana si persona decat cea al carui rol il jucam in fiecare zi. Cat despre poveste… a fost o poveste in care prietenia si-a aratat fata de motor dar si de frana al actiunilor noastre… Cine are urechi de vazut…
si-am incalecat pe-o sa …